Întotdeauna mi s-au părut ușor penibile poveștile alea cu “Vai, noi, colectivul, suntem o familie!“.
\nNu de alta, dar – aproape întotdeauna – se găsește câte un cârnat să strice atmosfera, să bage strâmbe sau să bârfească.
\nDupă atâția ani de muncă am învățat că găsești cârnați peste tot, oricât de norocos ai fi.
\nDar, după atâția ani de muncă… am nimerit-o, tată!
\nCumva, nu știu cum, s-au aliniat planetele și m-am procopsit pe cap cu o echipă beton.
\nOameni veseli, comunicativi, mișto. Da, și muncitori, profi, fete și băieți care știu ce-au de făcut.
\nFără să vreau să sune dramatic, zilele de filmare sunt lungi. Tragem patru emisiuni pe zi, filmând uneori șase sau chiar șapte zile din șapte.
\nAsta e meseria, pentru asta am semnat, nu ne văităm.
\nDar nici ușor nu e.
\nDar ar fi complet imposibil dacă n-ar fi atât de mișto acriturile și ciufuliții alături de care muncesc zilnic. Niște miștocari fără scrupule. Dar atât de miștooooo! 🙂
\nCât de mișto sunt?
\nM-au prostit ca pe o gulie leșinată și mi-au făcut surpriza asta de ziua mea. Cu concurenți în platou, în mijlocul emisiunii!
\n\nToată ziua se ascundeau pe-acolo, tăntălăii, era să-i prind cu mâța-n sac de mai multe ori.
\nȘi-apoi, când s-a întâmplat, am fost inițial complet amorțit de uimire.
\nNorocul a fost că a trebuit să ne apucăm de curățenie în platou, ca să putem să filmăm mai departe. Așa am avut și eu timp să-mi usuc ochii, că am impresia că mi-au intrat niște confetti și-am cam lăcrimat accidental.
\n", "protected": false }