Cei de la Clever Taxi mi-au propus să le testez serviciul. Probabil că nu e cea mai inspirată alegere a lor, asta mai ales din cauză că nu sunt un utilizator foarte frecvent și asta mă face mai puțin dispus să închid ochii la greșeli.
\nAdică am săptămâni în care merg de două-trei ori cu taxi-ul, în altele nu merg decât o dată sau chiar deloc. Asta mă face mai critic în direcția asta.
\nCând le-am spus asta nu s-au speriat. Ori e vorba de încredere în aplicație și în serviciu, ori inconștiență. Nu știu, vedem după. 🙂
\nO să împart recenzia în două: aplicație și serviciu.
\n1. La aplicație apreciez că se poate plăti direct din ea, nu mai trebuie să ai cash la tine. Pentru un amețilă ca mine care n-are aproape niciodată cash la el e o chestie foarte bună. A, și dacă vrei să lași bacșiș… tot din aplicație. E ce trebuie…
\nSă plătești din aplicație înseamnă că ai un card asociat aplicației sau că plătești prin factura de telefon mobil (doar Orange).
\n\n\nDe arătat… arată bine, corect. Uzabilitate bună, meniu intuitiv, ajungi repede la ce te interesează. După ce instalezi aplicația ai câteva ecrane de acomodare, îți explică rapid ce și cum poți face. Ecranele astea:
\n\nÎmi plac opțiunile pe care le are aplicația, îmi place că poți alege mașini care acceptă animale de companie. Desigur, al nostru cane corso de 50 de kile poate trece și la categoria ursuleți, nu blănoși de companie. 🙂 Alte opțiuni sunt fumător / aer condiționat / loc pentru bagaj / rovinietă.
\nEcranul principal de comandă este acesta:
\n\nAici poți alege serviciul Standard sau Premium. Eu n-am o filosofie și pe tema asta – cu toate că nevasta zice că eu am câte o filosofie despre orice – dar merg pe Standard. Dacă e vreunul pe-aici care merge și cu taximetre categoria Premium să ne zică și nouă ce are în plus în practică. În teorie… bănuim. 🙂
\nCe ar mai fi de îmbunătățit la aplicație? Mi-ar plăcea, de exemplu, să pot comanda taxi și pentru altcineva, care se află în altă parte decât unde sunt eu.
\n2. Practica.
\nAzi mă duc la ProFm cu mașina unui coleg, la întoarcere am ocazia perfectă de a testa serviciul. Pe la 20:00 încep cu update-uri live, să vedem cum merge treaba. Să vezi circ… 🙂
\nL.E. 1. Am terminat directul la opt, dar… suntem vorba lunga. In cateva minute chem taxiul. Revin.
\nL.E. 2. Gata, am chemat taxiul. M-a localizat la vreo 20 de metri de cladire, e OK.
\nVine in 3 minute. Zice ca accepta plata prin aplicație.
L.E. 3. Am iesit in strada. M-a stropit un imbecil de sunt ud pana la choloti. Nu mai am niciun chef.
\nL.E. 4. Mda. In seara asta sunt baftos… am intrat in cladire sa ma sterg si intre timp a plecat omul. Mai incercam o data… 🙁
\nL.E. 5. Sunt degerat. Dar m-am suit 8n masina. Fara muzica, fara tigari, soferul e mai vorbaret decat mine. Cred ca ma ia acasa. 🙂
\n\nL.E. 6. M-am razgandit. Daca tot nj sunt cu masina… ma duc la bere cu baietii! 😀
\n\nL.E. 7. M-a sunat nefasta. Ca cica sa vin acasa. Nuuuu! 🙂
\nL.E. 8. Gata cursa. Sunt la Thalia in Victoriei. Am platit prin aplicatie, inclusiv bacsisul. Foarte tare! Sunt curios de comisioane, dar vad maine.
\n\nL.E. 9 Am facut capturi de ecran, le pun cand ajung la un desktop. 😉
\nEi bine, cam asta a fost. O experiență OK, aplicația merge bine… și chiar dacă am avut semne de întrebare legate de plata prin aplicație, a mers ca unsă.
\nȘi m-am interesat și de comision… e de 1 leu pentru tranzacție, oricât de lungă e cursa.
\n", "protected": false }