Criza bărbatului de 40 de ani nu există

{ "rendered": "

[play] și citește…
\n

\n

În primul rând nu e o criză.

\n

Sau, mai bine zis, e interpretată ca o criză doar de către soțiile și iubitele noastre, supărate foc pentru că ni s-a schimbat atitudinea.

\n

Pentru că da, ăsta este adevărul, se schimbă atitudinea. Si schimbă felul în care privești lumea.

\n

Acea tendință de a proiecta totul într-un viitor care urmează să se întâmple răspoimâine se tranformă într-o dorință de a programa totul pentru azi sau – cel mai târziu – mâine.

\n

Nu e o disperare, e doar tensiunea dată de înțelegerea faptului că nu mai ai atât de mult timp încât să apuci să le faci pe toate.

\n

E momentul din viață în care tocmai împlinești în jur de 20 de ani de muncă.

\n

Momentul în care te poți uita în urmă să vezi ce ai făcut și astfel poți estima, profesional vorbind, cam cum se vor desfășura viitorii ani ai tăi.

\n

Și… da, e momentul în care spui că mai ai maxim 10 de ani în care să-ți programezi nebuniile.

\n

Desigur, vorbind așa, în general, 10 ani înseamnă mult.

\n

Totuși, tu ai 40 și ți se pare că au trecut într-o clipită.

\n

Și-atunci pui presiune. Presiune pe tine, presiune pe cei din jurul tău, presiune pe viața ta.

\n

Da, la 40 de ani cred că devii puțin – doar puțin – mai egoist.

\n

La unii, la cei care-și permit, apar mașinile sport. La cei mai puțin bogați apar motoretele. Și sporturile, extreme sau nu. Apar hobby-uri noi, preocupări care până atunci n-au existat.

\n

Dacă vreți să-i spunem criză… așa îi spunem. Doar că nu e cea de la 40 de ani.

\n

Criza asta este permanentă.

\n

Doar conștientizarea faptului că nu avem timp vine pe la 40 de ani…

\n

 

\n", "protected": false }