Confesional dramatic IV

{ "rendered": "

$\"fata$

Confesional dramatic – I.

Confesional dramatic – II.

Confesional dramatic – III.

[…] Ne-am apropiat si ne-am sarutat. Mi-a zis ca ma iubeste, am stat asa vreo 10 minute.

Lumina a revenit. Am plecat fara vreun cuvant….

Ba nu… i-am zis doar ca pe 6 iulie plec in Franta pentru trei saptamani. Atat.

Apoi pe 2 iulie a fost nunta unui prieten bun. Am fost acasa. Mi-e ca un frate, nu puteam sa o ratez.

Pe 3 seara ma intorceam cu trenul catre Bucuresti. Primesc un mesaj: “Te rog sa ma iei cu tine in gand in Franta“.

O sun si stabilim ca ma ia de la gara. In gara o sarut, nu stiu de ce, mi se pare gestul potrivit. Mergem la mine si ramane peste noapte.

Nu dormim de loc. Am avion la 12:00. Plec in Franta.

Stabilim impreuna ca luna asta de departare ne va aduce claritate. Pentru ea lucrurile par mai clare.

Imi spune “Abia astept sa te intorci la mine”.

Pe 15 iulie e ziua ei. E sambata. Eram acolo departe intr un training. Sambata aia umblu besmetic, fac kilometri in speranta ca aflu raspunsul corect.

Stiu ca o iubesc, dar mesajele imi distrug increderea in ea si ma intreb daca se merita in mod real sa continui. Ii dau totusi un mesaj de ziua ei. Inchei cu Te iubesc!. Imi raspunde la fel.

Pe toata luna stata acolo, nu vorbim aproape deloc. Aproape in fiecare seara primesc cate un mesaj de la ea cu un sarut. Nu-i raspund.

In ultima saptamana stau des pe mess. Vorbesc cu Gina.

Gina se aprinde, imi trimite poze, ma intreaba daca sa ma ia de la aeroport. Imi face declaratii, discutam relativ aprins. Ma simt interesant. Gina e foarte frumoasa.

Undeva in mintea mea rasare ideea ca as putea sa incerc. Gina ma poate ajuta sa uit. Cristina a avut sansa ei, de ce nu??

Datorita statului mult pe mess si a faptului ca nu raspund… Cristina izbucneste intr-o zi. Ma intreaba daca mi-am gasit pe cineva acolo. Ii raspund ca nu dar ca nu am nici o obligatie sa-i dau alte explicatii.

Din punctul meu de vedere e parasita. Si exact asta e formularea pe care o folosesc. O ranesc din nou. Sunt cretin, sincer vorbind, pentru ca puteam sa rezist tentatiei de a-i arata reversul medaliei.

Totusi, dupa toate discutiile nu poate ceda… si accept sa ne vedem si sa vina sa ma ia de la aeroport. O refuz pe Gina in sensul asta, desi eu facusem sugestia.

Am o singura idee in cap, luna de liniste s-a terminat. Ma intorc la probleme, fara prea multa claritate.

Un lucru insa am de incercat. Stiu ca ea, Cristina, are acum concurenta si trebuie sa lupte pentru mine. E o singura metoda din punctul meu de vedere ca lucrurile sa devina clare: Cristina trebuie sa rupa orice legatura cu Mircea. Orice.

Si sa-i spuna foarte clar ca ma iubeste pe mine si ca nu mai vrea sa mai aiba nici o treaba cu el, nici macar amicitie.

Aterizez in Bucuresti, cu cadoul de ziua ei pregatit. Mergem la ea. Primeste cadoul si e surprinsa. E si ceva de construit… dar pentru ca e 1 dimineata alegem sa-l construim cu alta ocazie. Ii spun ca trebuie sa vorbim. Ii explic ce vreau.

Imi spune ca nu poate face asta. Nu accept explicatii, dau sa plec. Incuie usa si cade in genunchi. Ma asez langa ea.

Femeia vietii mele e din nou la limita exasperarii din cauza mea. Imi spune ca ma iubeste si ca doar pe mine ma vrea, dar nu poate sa-l raneasca pe ala din nou. Ca nu e normal sa-i faca asta.

Ca si daca nu-l vrea de amic, desi il vrea de amic, ea l-a inselat si l-a ranit, deci nu-l poate rani mai mult.

Ii explic ca raneste oricum pe cineva: pe mine daca nu face asta, pe el daca o face. Ma roaga sa inteleg.

Vrea o zi, o seara cu mine, un moment de liniste dupa o luna. Raman peste noapte, ii zic ca se poate gandi la asta pana luni. Pentru mine se intrevede oricum posibilitatea unei plecari permanente in Germania. Raman totusi.

Gina ma suna a doua zi la pranz. Ii zic ca sunt ocupat pana luni, intelege si stabilim ca ne vedem noi.

Luni seara iesim, eu si Cristina.

O intreb care e decizia. Imi spune ca nu poate face asta, ca a vorbit si cu prietenele ei si cu mama ei si ca toata lumea ii sugereaza sa nu faca asta, pentru ca nu e normal.

Nu e vorba de a rani doar, e vorba, din punctul ei de vedere, de a face rau unei persoane si de a alunga complet pe cineva. Ii spun ca daca asta este decizia, eu nu pot ramane.

Ne despartim. Plange fara oprire si din nou raman langa ea sa o linistesc pana pe la 3 dimineata. Totusi sunt destul de puternic incat sa nu cedez atunci cand imi urla in mod repetat ca ma iubeste. Ne despartim.

Gaura din suflet e imensa.

Ma intalnesc, totusi, miercuri cu Gina. Ma intreaba de Cristina. Ii zic ca-s singur acum. Nu cere explicatii. Iesim in locul meu preferat. Stam de vorba, suntem foarte apropiati, zambim des. Chiar incep sa ma simt mai bine. La un momendat cineva trece pe langa masa noastra si ma saluta.

Sunt Cristina si prietena ei cea mai buna.

Cristina nu ramane dar amica ramane si o saluta pe Gina zicandu-i pe nume. Gina e surpinsa. La fel si eu. Prietena Cristinei ne ureaza o seara buna si pleaca. Gina e nedumerita la fel ca si mine.

Ne continuam – totusi – seara. Ma doare insa faptul ca ea, Cristina, a fost din nou ranita. Ma simt execrabil. O stiu suferind. Totusi sunt acum cu Gina.

A doua seara eu si Gina iesim in acelasi loc. O astept pe Gina cand Cristina apare in acelasi bar cu un coleg de munca de-al ei. Il recunosc pe tip.

Cedez, imaturul de mine, si merg la masa lor sa-i salut. Tipul e surpins, e trecut de 40 de ani si e amabil. Ma prezint, se prezinta. Schimbam doua vorbe.

La plecare sunt nesimtit. Pretind ca nu i-am retinut numele, se prezinta din nou intinzand mana. Il las cu ea intinsa si plec zicand “Neinteresant…“. E razbunarea unui copil. Gina vine si ea in 2 minute. Reuseste sa ma destinda.

Nu realizez ca se face deja tarziu si ca suntem intre putinele perechi din bar. Cristina plecase de ceva vreme fara ca eu sa realizez. Gina ma invita la ea, asa ca merg. Petrec seara acolo.

Totusi, dupa vreo saptamana sau doua nimic nu e in regula. Sunt cu o fata frumoasa si totusi ma simt stingher. Gina simte asta si incearca sa ma faca sa ma simt mai bine.

Dar e orgolioasa si stie de unde vine starea mea. Dupa alta saptamana deja e clar. Stabilim de comun acord ca n-o sa mearga si ca ramanem amici.

Gandul meu e la Cristina. O revad intr-o zi cand, cautand prin actele mele, gasesc un deviz al reparatiei masinii ei care era la mine. Cred ca-i trebuie si e destul motiv sa o vad. Merg la ea, o gasesc si-i dau devizul.

Stam de vorba. Ma felicita pentru noua relatie. Imi spune ca Gina e frumoasa. Ii zic ca-s singur. Gaseste o scuza, ca n-are tigari si coboram la magazin. Dupa ce isi ia tigari mai facem cativa pasi.

Ne aduc in acelasi parc al Operei. Imi povesteste ca in saptamana cu despartirea si intalnirile din bar a avut un interviu. Ca unul dntre ele a fost la o firma importanta. Si ca a avut interviu chiar cu Gina.

Stiam, imi zisese Gina. Cristina facuse praf interviul.

Realizez ca lumea e mica rau. Blestem in gand toata situatia. Bineinteles ca discuta asta o aduce din nou pe Gina in ecuatie. Ma intreaba cum e. Ii spun ca eu si Gina suntem doar amici. Nu ma crede. Glumeste. O mint din nou, ii zic ca suntem doar amici. Ca n-a fost niciodata vorba despre altceva. Nu stiu de ce fac asta, dar saptamanile trecute au fost un chin.

Bineinteles ca ne intrerup iar pe la doua sau trei stropitorile. Ne cam uda de data asta, asa ca ni se face frig. O iau in brate si din nou ajungem sa ne sarutam. Insista cu Gina iar eu insist sa mint.

Ii zic, totusi, ca exista si fostul ei in ecuatie. Imi spune ca a vorbit cu el.

Ca au stabilit ca isi fac rau reciproc si ca el sa nu mai sune sau sa dea mesaje cand e beat. Ba mai mult imi arata mesajele. Unul imi ramane in minte. E cel de ziua ei. El ii scrie cat de mult o iubeste si ca atunci trebuia sa fie nunta lor, ca e un semn ca ea e la o nunta (a unui coleg de munca), ca asa a vrut-o mereu. Ea ii raspunde cu calm, refuzandu-l diplomat.

Ii explica ca e la o nunta de vis si ca spera ca si nunta ei sa fie tot asa. El vorbeste de nunta lor, ea vorbeste de nunta ei. Schimbarea e evidenta sau o vad doar eu.

Stabilim atunci ca stergem mesajele. Le stergem si suntem din nou impreuna.

Gina insa ma suna des. Cristina e din nou geloasa si nu poate trece peste momentele cu barul. Ne certam pe subiectul asta.

Cedez si ii recunosc ca am fost cu Gina, dar ii arat mesajele schimbate cu ea si faptul ca mereu Gina a stiut ca o iubesc pe Cristina.

Cedeaza nervos, urla si plange. Stam din nou pana la 4 dimineata. Ne impacam, totusi, atunci. Stie ca poate sa treaca peste dar parca nu mai e la fel. Faptul ca eu si Gina am fost impreuna e mereu motiv de suparare, ca si faptul ca ne stiam de la prima noastra despartire.

Problemele cu increderea se acutizeaza si desi e liniste vreo trei saptamani, certurile reapar.

E groaznic.

Intr-o miercuri ma suna, imi zice ca au invitat-o niste colegi de munca in oras si ma intreaba daca are voie sa mearga. Sunt realmente surprins. Nu a fost vorba si nici n-a facut vreodata gestul de a cere voie sa iasa undeva.

Ceva imi spune ca nu e chiar in regula. Ii zic ca nu se pune problema cerutului voie dar cer detalii. Ajungem sa ne certam iar. Ne intalnim, ii explic ca nu e vorba de cerut voie.

Doar ca, voiam sa stiu cand termina, ca sa pot sa stiu cum imi fac planurile in seara respectiva si daca e OK sau nu sa ma alatur petrecerii cu colegii ei de munca.

La sugestia de a ma alatura sare ca arsa. Ceva e foarte ciudat.

In fine, imi zice ca nu se duce si seara ne vedem. Vineri ne certam iar. Stabiliseram ca plecam undeva cu un grup mai mare. Dupa ce face 3000 de compromisuri ca sa iasa OK pentru tot grupul, compromisuri in care o sustin, multa lume o anunta ca nu mai e cazul chiar vineri. Ii zic sa mergem doar noi.

Ca am avut o saptamana agitata si ca ne-ar prinde bine. E nervoasa, ne certam vreo ora, dupa care, pentru prima data de cand ne stim, imi zice ea sa ne despratim. O intreb daca e sigura? Imi raspunde ca da.

Din nou zilele se scurg greu. Nu vreau sa ne mai despartim dintr-o tampenie. Sambata o sun. E foarte decisa. Ceva e schimbat. Simt ca ceva e altfel. O intreb daca e vorba despre altcineva.

E evaziva. Insist si aflu ca iesirea de miercuri dupa-amiaza era, de fapt, cu un singur coleg. Care se dadea la ea de multe saptamani. Ba mai mult, aflu ca a si fost la respectiva intalnire.

Si ca sa fie si frumos, tipul a sarutat-o. Nu sunt impreuna, dar e tentata. Ii zic ca ar trebui sa vorbim fata in fata. Stabilim ca ne vedem duminica, atunci cand revine in Bucuresti.

Nu da nici un semn duminica, asa ca presupun ca si-a mai luat o zi libera. O sun luni, ii zic ca ar trebui sa ne vedem fata in fata. Ii sugerez sa merg sa o iau de la serviciu.

Sare si imi explica ca ea n-a venit cu masina. Asta implica mai multe lucruri. 1. A venit de duminica. 2. N-a dormit acasa.

Sint exasperat. Nu mai vreau sa o vad. Inchid telefonul si asta e.

Pe 5 septembrie se termina totul. S-a trecut de limita impusa de mine. Atunci realizez ca ar trebui sa merg mai departe. O iau razna. Ma abandonez in toate prostiile posibile. Aproape ma distrug fizic.

Realizez totusi repede si ma opresc. Incep sa petrec si sa ies foarte mult. Pana dimineata, in fiecare zi. Oboseala si extenuarea ma afecteaza dar nu atat de mult cat imi afecteaza munca.

Intre timp ma retrag in multe combinatii cu fete. Nu-mi pasa cine sunt. Si intr-un mod ciudat, asta atrage. Sunt direct si mult prea sincer. Gasesc deseori ce caut. Ma opresc din extenuare la timp.

Totusi, cu femeile nu ma opresc. Intre timp, intre amicii cu care ies e si Sorina, amica cu dusul. Ma vede cum sunt si ii povestesc. Vorbim mult. Dupa multe discutii si dupa un moment in care eu cedez mental trimitandu-i un mail in care ii explic pe larg de ce Cristina nu mai e importanta (mintindu-ma pe mine, in primul rand), Sorina imi raspunde zicand ca ma iubeste.

Ma cam intoarce pe dos. Nu asta era intentia mea. Cristina avea totusi dreptate. Pentru Sorina discutiile noastre au insemnat mereu mai mult.

O indepartez pentru ca nu ma pot implica acum si pentru ca ii doresc binele. Continui sa-mi fac de cap, insa.

Am un inceput de relatie serioasa pana de Craciun, tipa insa ma vede ca nu-s in regula si mi spune ca va fi langa mine si ca ma asteapta pana imi revin.

Ma doare asta. Ma comport ca un cretin si o parasesc. Asta imi arata totusi ca nu e ok ce fac. Inainte de Craciun sunt singur din nou. E mai bine.

Ma suna pe 15 septembrie. Cauta motiv, cred. Ma vazuse cu tipa care mi-a zis ca ma asteapta. Ma intreaba de niste poze de la mare. Ii spun ca le-am sters. Chiar asa e. Stersesem tot.

Ma suna de ziua mea. E foarte distanta atunci. Intre timp aflu ca Mircea, fostul cu mesajele, se despartise de prietena lui. Presupun ca e vina Cristinei. La intrebarea mea imi spune ca nu e asa si ca ei nu se vor impaca niciodata pentru ca ce i-a despartit e mereu acolo.

O las in pace. Ma suna din nou de ziua mea. Data asta e mai vioaie.

De revelion cunosc pe cineva.

Faptul ca am stat cuminte pare sa dea rezultate. Ne combinam. Monica e fantastica. Ne intelegem foarte bine.

Stam vreo 3 luni impreuna. Totusi, ne desparte ceva. Dupa 3 luni se cam stinge treaba.

Chiar nu stiu ce a fost. Dar ne-am despartit. Revin la comportamentul meu de dinainte. Se perinda prin viata mea si patul meu mai multe fete prin cluburi, cunostinte indepartate, femei frumoase, chiar prea frumoase pentru mine.

Ramane insa o singura constanta… in fiecare dimineata ma trezesc cu Cristina in gand, in fiecare seara adorm cu Cristina in gand.

Asta se intampla, mai rar ce-i drept, si in lunile cu Monica, dar acum, e obsedant.

In aprilie o sun, vreau sa o vad. O mai vazusem o data, chiar dupa revelion, in barul cu pricina. Era cu prietenul ei. Nu mi-a placut privirea ei. Subiectiv sau nu, parea trista.

In aprilie o saptamana intreaga nu pot lucra. O iau razna. Cer pareri din exterior. Prietenii imi zic ca nu e cazul sa ma agit.

Unul singur imi zice “Mai, daca te simti in stare si esti barbat, sun-o si vezi sa va intalniti!”. Decid sa-i dau dreptate.

Sun, dar nu raspunde. Simt ca e ceva in neregula. Simt ca e departe, ca nu e in tara. Chiar asa e. Raman uluit si zambesc tamp cand imi confirma ca e in Portugalia la amica ei. O felicit pentru alegere si o intreb daca e ok sa ne vedem cand vine.

Imi zice ca da, ca aterizeaza luni si ca ne vedem neaparat marti. Marti ma suna, dar nu eram in Bucuresti. Ne vedem miercuri. Nu ma lasa sa urc la ea, asa ca astept jos.

Imi povesteste despre faptul ca vrea sa-si cumpere apartament. Vorbim despre asta. Mergem, normal, in barul cu pricina. Incepe sa mi povesteasca despre Portugalia.

Realizez, socat, cat de schimbata e. E mult mai impulsiva. Si-a pierdut eleganta. Dupa atatea luni o am in fata ochilor, intr-o discutie in doi. Sunt realmente ametit.

Nu mai regasesc nimic aproape din ce ma atragea. Eleganta in exprimare, bunul gust, civilizatia, orgoliul. Imi povesteste cum petrece in mod repetat si bea de stinge.

Bea si acum. Evident se ameteste, ba chiar imi spune asta. Cu mine se comporta normal, dar comportamentul ei la general, e revoltator pentru o persoana care-i stie atat de bine caracterul si personalitatea. Vorbeste vulgar si nu asculta, o regasesc doar cand o surprind cu vestea ca un cunoscut comun, fost coleg la primul serviciu, se insoara.

Se linisteste putin atunci, si revin subtil la Portugalia, pentru ca chiar vreau sa stiu cum s-a simtit. Imi arata poze. In timp ce vad pozele, ma opresc asupra detaliilor din una sau doua dintre ele.

La un moment dat nu mai zice nimic. E surprinzator, tace de 10 secunde dupa ce pana acum turuia in continuu. Asta ma surprinde asa ca ridic ochii din telefonul pe care imi arata pozele. Ii regasesc pentru o secunda privirea cu sclipirea aia din ochii. Dureaza doar 2 secunde, scutura capul si iar revine la comportamentul de tuta.

Ma enerveaza. Hotarasc sa platesc nota si sa plecam. O conduc. Plec dezamagit catre casa. Poate mai dezamagit decat atunci cand am aflat ca nu exista Mos Craciun.

Imi notez in telefon “In momementul asta, Cristina te enerveaza.“. Decid sa o las in pace. De tot. Treaba ei!

Totusi, nu pot sa zic decat ca ma gandesc la ea zilnic.

Ei bine, pana aici am primit de la Marius. Sper sa-si faca timp sa vina cu comentariile sau cu intrebarea/intrebarile, pentru ca mi se pare ca a ales sa nu ne spuna ceva.

A spus doar ca restul, pana in ziua de azi, sunt mici detalii.

Nu m-a intrebat nimic, nu a cerut nimic si asta m-a pus pe ganduri.

Si toata naratiunea asta nu cred ca e un cartus gol, eu cred ca undeva vrea sa ajunga…

\n", "protected": false }

Confesional dramatic IV

Pe aceeași temă

Comentarii