Nu știu de la cine am moștenit treaba asta, dar sunt pocnit rău cu chestiile tehnice.
\nMașini, gadgeturi, electronice… sunt cam palalila și uneori sar gardul.
\nȘi, de parcă n-ar fi fost destul de rău și-așa, mă mai împing și alții peste gard, răsfățându-mă cu fel-de-fel de chestii.
\nDar pentru că am vaga impresie că n-o să am loc de toate în groapă, deci n-o să le pot lua cu mine… măcar o parte din ele le fac cadou. Cititorilor care comentează la mine pe blog (că de ceilalți, cei care doar citesc, nu știu să dau).
\nO parte (mică, ce-i drept, că-s mulți) dintre cei care au publicat comentarii în ultimul timp pe blog au avut surpriza să primească un mail de la mine. Le ceream adresa fizică, să le trimit câte un mic cadou.
\nNiciunul nu se va îmbogăți, e doar un gest de apreciere.
\nPrintre cadouri s-a numărat și un Vector Watch ediție specială și limitată. Vector Watch BMW i.
\n\nO serie limitată la doar 150 de exemplare înseriate (al nostru e numărul 123):
\n\nUn Vector Luna cu o curea din pielea cu care este făcut și interiorul de la BMW i8 (fix aceeași!).
\n\nChiar și pielea e cusută cu ață albastră, ca cea din i8.
\n\nMai multe logo-uri elocvente sunt brodate sau ștanțate pe diverse componente ale ceasului, ca să fie clar că treaba e specială.
\n\nȘi, evident, una dintre fețele ceasului este specială, făcută cu ocazia acestei serii limitate.
\n\nEi bine… eu am deja un Vector. Mi s-a părut de bun simț să-l dau unuia dintre cititorii cabral.ro.
\nȘi dacă mă întrebi de unde se poate cumpăra unul dintre cele 150 de exemplare… nu-s de vânzare.
\nPun mai jos mai multe imagini, în caz că sunteți curioși…
\nĂăă… poate că trebuie să fac precizarea asta: nu este un concurs, n-ai ce să completezi, nu vreau să faci nimic pentru asta.
\nDoar mă lăudam și eu că cititorii mei sunt răsfățați… 😀
\nMai multe imagini cu Vector Watch BMW i Limited Edition:
\n\n", "protected": false }