Am deschis Cutia Pandorei cu articolul de alaltăieri. Ăla despre fericire.
\n\n\n\nPrimul val de Ba nu, dom’le! mi-a venit de la cei care m-au plesnit peste ochi cu CE TREBUIE.
\n\n\n\nDa, știi cum merge treaba… dă-i un <play> și citește. Dacă ești pe telefon, dă-i <play in browser>.
\n\n\n\n\n\n\n\nSă faci ce trebuie, mi-au zis. Că viața nu e un răsfăț, viața e grea, mi-au zis. Că în viață trebuie să faci ce trebuie, mi-au zis.
\n\n\n\nAha. Să faci ce trebuie pentru a ajunge… unde? Unde zice lumea că trebuie să fii? Sau să ai ce zice lumea că trebuie să ai?
\n\n\n\nSă ai neapărat o carieră.
\n\n\n\nO mașină.
\n\n\n\nO casă.
\n\n\n\nO soție sau un soț.
\n\n\n\nVacanță în Thailanda. Sau în Zanzibar. Ori Maldive. Să ai de unde pune poze pe Fb.
\n\n\n\nȘi dacă le ai pe toate astea… ești fericită? Ești fericit? De unde știi, că așa zice lumea?!
\n\n\n\nStai de vorbă cu tine. Constant. Susținut. Obraznic.
\n\n\n\nContrazice-te, pune-te sub semnul întrebării, chestionează-te, trage-te de urechi.
\n\n\n\nFii sigură că drumul pe care mergi e drumul tău. Fii sigur că pantofii în care tropăi sunt ai tăi.
\n\n\n\nNu-ți dau lecții de viață, că n-am dreptul. Nu-s vreun guru al succesului, să mă apuc să țin lecții de Viață trăită frumos, seminar la doar 127 de euro, redus. Click aici!
\n\n\n\nSunt doar un individ care merge în șoșonii lui, cu ochii larg deschiși. Și cu un zâmbet lipit pe față destul de des.
\n\n\n\nFii sigură că ce faci azi mai are legătură cu tine și cu ce vrei tu… nu cu cine erai tu acum trei ani.
\n\n\n\nFolosește-te de oportunități. Întinde mâna și ia ce-ți pune viața în față.
\n\n\n\nNu te complăcea. Nu-ți feri privirea de tine când te uiți în oglindă.
\n\n\n\nAcceptă-te. Poate prea grăsuță ori slăbănoagă. Poate prea egoist. Ești tu. Acceptă-te așa cum ești. Sau chinuie-te aiurea.
\n\n\n\nNu merge pe un drum doar pentru că-l ai în față.
\n\n\n\nNu te agăța de o alegere pe care ai luat-o acum un an. Sau doi. Sau cinci. Acceptă faptul că ai greșit, sau că s-a schimbat contextul… și schimbă-te și tu. Schimbă drumul, dacă asta simți că trebuie.
\n\n\n\nAlege plăcerea. Nu te mai simți vinovat când faci ce-ți place. Agită-te să ajungi să faci ce-ți place.
\n\n\n\nNu te mai simți vinovată când vrei să săruți niște buze. Fă cumva și mușcă-le cu poftă.
\n\n\n\nCaută plăcerea. Și nu o refuza. Niciodată.
\n\n\n\nMurim, băi. Azi, mâine, poimâine, în fiecare zi merg la groapă oameni de care se agață zdrențuite dorințe neîmplinite și plăceri refuzate.
\n\n\n\nDa, fă ce trebuie astfel încât să trăiești. Muncește.
\n\n\n\nDar nu trăi ca să muncești. Oricât de tare ai trage, ține tot timpul în cap ideea asta simplă: muncești ca să trăiești. Nu trăiești ca să muncești.
\n\n\n\nCă nu ești nici plug, nici tractor.
\n\n\n\nDacă ții la cariera ta… ai grijă de ea, dacă asta te face fericită. Dar e doar o parte din viața ta. Una trecătoare chiar, o să vezi.
\n\n\n\nPrețuiește clipa. Că aia trece, se duce, n-o mai aduci înapoi.
\n\n\n\nLasă minciunile pe care ți le servești dimineața, la prânz și seara. Aruncă-le. Privește adevărul cum e, ca să ajungi să-l faci cum îți place.
\n\n\n\nȘtii cum cred eu că e viața?
\n\n\n\n\n\n\n\nDacă o iei razna după eclere… e o idioțenie fără margini să nu le mănânci ca să nu te îngrași.
Dacă eclerele te fac fericit… mușcă din nenorocite cu fiecare ocazie când ți-e poftă. Și-apoi… ori mergi la sală să le dai jos ori acceptă-te grăsuț.
Mergi la petreceri. Ieși în oraș. Fă dragoste. Iubește. Stai cu prietenii. Fii nebună. Și nu le face pentru Fb, fă-le cât mai puțin demonstrativ. Fă toate astea pentru tine.
\n\n\n\nBucură-te de concerte dansând ca o nebună, nu filmând cu telefonul.
\n\n\n\nBea un pahar în plus și ia-l în brațe pe băiatul ăla pe care-l vezi topit tupă tine.
\n\n\n\nCântă pe stradă și zâmbește-le oamenilor, ce rost are să treci prin viață acru și ațos?
\n\n\n\nȘi poate nu vei reuși să faci astea în fiecare zi din viața ta.
\n\n\n\nDar nu uita că viața ta este formată din… zilele tale. Una câte una trec.
\n\n\n\nȘi-apoi mergi la cimitir, probabil.
\n\n\n\nUnde e plin de oameni care regretă lucrurile pe care nu le-au făcut. Nu pe cele făcute.
\n\n\n\nÎntreabă-te. Răspunde-ți. Vezi cine ești. Trăiește. Zâmbește.
\n", "protected": false }