[PLAY], zic. E chiar mișto varianta asta a piesei…
\n\nMi-e dor de vremurile simple. De perioada în care treaba se putea măsura în ore, nu în zile.
\nMi-e dor de gașca de tembeli care se hotărau în mijlocul săptămânii să fugim la mare. Tembelii care mă răpeau de la muncă luni dimineața, să mergem să ne dăm cu placa la Sinaia.
\nMi-e dor de… iresponsabilitate. De micile tâmpenii pe care le făceam.
\n\n\n
Mi-e dor de-o băută care se continuă la șase dimineața cu o șaorma mâncată pe genunchi, cu fundul pe bordură. Și-apoi un after-hour cinstit, până la 12. Și-apoi o ciorbă și-un mic la Cocoșatu’.
\nMi-e dor de reprizele de râs tâmpit și fără logică… care-i enervau pe toți cei din jur, de trebuia apoi să ne cerem scuze. Și-apoi să râdem iar ca proștii.
\nMi-e dor de prietenii mei, variantele mai puțin sofisticate, mai rebele, mai cu piper.
\n\nTreaba tristă e că toți au evoluat și eu am rămas același visător prost. Cred că… cumva, mi-a permis meseria să rămân mai imbecil și să mă maturizez mai lent.
\nAi mei… s-au aruncat toți în credite și investiții, proiecte mari și complicate, chestii din astea mamut… care mi-au copleșit tâmpiții și i-au transformat în domni și doamne.
\nDomni și doamne plicticoase care refuză un grătar… că e târziu. Care refuză un film, că-s obosiți. Care refuză o fugă cu trenul până la Predeal… că sunt murdare vagoanele și e frig. Domni și doamne… care refuză.
\nCe-ai făcut, Timpule, cu prietenii mei?! Mi i-ai boșorogit, i-ai legat de glie, le-ai furat pofta și dramul de nebunie care mă făcea să-i invidiez!
\n\nȘi eu muncesc. Cât și cum mă duce capul, trag la căruță.
\nDar mă mai și opresc… cum ar trebui să facem ca să ne oprim cu toții în același timp și să facem ce făceam și pe vremuri?
\nSă mai și perdem timpul cu toții, nu doar să-l muncim, zic.
\nÎnțelegi ce zic? 🙂
\n", "protected": false }