Dragii mei, cei care-mi trimiteți ocazional câte o dudă, o atenție, o surpriză sau un cadou… eu am rămas copil, orice chestie bună pe care o primesc mă bucură. Daaar… părinții mei m-au învățat că-i frumos să spui măcar un ”Mulțumesc frumos!” atunci când primești ceva. Dar dacă eu primesc supriza/cadoul/duda fără nicio carte de… citește tot Dacă-mi trimiți ceva… te rog, pune și-o carte de vizită!
În Beijing sunt 22 de milioane de rezidenți. 22 de milioane. La milioanele astea se adaugă zilnic un minim de încă trei milioane de navetiști. Orașul este organizat foarte bine din punct de vedere trafic, cu șapte centuri concentrice, șosele de trei sau patru benzi, benzi de accelerare și decelerare, semafoare sincronizate. Mai mult de-atât,… citește tot Prins în trafic pentru 4,5 ore, aproape pe loc…
Desigur, ne-am învățat a fi defetiști și primul gând este acela al nereușitei. Dar tot insist ca picătura chinezeasă 🙂 și spun: dacă faci… rezultatele vor fi pe măsură. Așa s-a întâmplat și cu ”Legea vânătorii”… la început mulți s-au comportat ca și cum ar fi un dat. Dar… ”datul” a fost schimbat și iată-ne… citește tot Și ciocârlia va cânta!
Am scris acum câteva zile despre cartea asta a lui Adrian Novac, Eu, Seinfeld și tumoarea (Cum am supraviețuit Apocalipsei). Azi am primit un mail… ”Salut! Mă bucur că ai apreciat stilul cărţii şi, mai ales, că nu te-au plictisit aventurile mele medicale-existenţiale din Anul Apocalipsei. Mă gândeam că, dacă vrei şi ai timp, ai putea… citește tot Cine vrea un exemplar din ”Eu, Seinfeld și tumoarea” de Adrian Novac?
Am plecat câteva zile în China, la Lenovo TechWorld 2015… și cum aici Facebook-ul și Twitter-ul sunt blocate de către autorități, m-am uimit singur năcăjit de situația asta. Mă rog, I will survive… Vremea este prea caldă, 35 de grade, problema este poluarea… față de Shanghai, care ni s-a părut poluat, Beijing are un aer… citește tot Sunt plecat câteva zile. Dar mă întorc cu fotografii mișto
După ce tocmai am fost părtași cu bucurie la momentul în care un rob – prieten bun – și-a luat roaba lui, am avut o discuție cu Andreea și am decis să scriu postul ăsta despre sexul nebun din noaptea nunții… Întreaga societate a fost viciată de povestea asta cu marele moment al împreunării fizice din… citește tot Sexul din noaptea nunții este o păcăleală de marketing
Azi am zis să fac ceva mai spectaculos, așa. Mi-am propus să iau motoreta și să mă duc să mă plimb puțin prin Parcul Tineretului, că vorbește lumea că e popor mult. Faza e că vreau să-mi testez limitele și parcul e cea mai bună variantă… ai copii, mame cu copii în brațe, pomi… și… citește tot Mă mănâncă, săăăriți!
Când am fost de-am trăit și filmat experiența cu Cinema 4DX la MegaMall am filmat și prin mall câte ceva, să vază ochiu’ la curios… Mare? Mare. Luminos? Luminos. Wow? Cam cât poate fi de wow un mall… Apropo… știu că în poză arată bine dar e doar o randare pe calculator. Acum este aproape ca… citește tot Cum arată MegaMall-ul din București [video]
Am selectat în jur de 15 oameni pe la care încerc să ajung azi. Sper să iasă, având în vedere că-s bun la orice, dar la organizare… mai puțin. Mi-am fixat niște zone în care să ajung, în idee sunt locațiile primilor simpatici care au răspuns. Pe harta de mai jos ar trebui să-mi vezi… citește tot Sunt pe drum. Dacă vezi că-s prin zona ta dă-mi SMS și încerc să opresc și la tine!
Hopaaaa! Nici dacă aș fi Batman n-aș ajunge la toți! Mersi pentru cei înscriși deja, încerc să ajung la cât mai mulți… M-au provocat niște oameni să scriu un articol despre importanța și valoarea acestui blog. Am articolul în cap de la început și până la sfârșit, dar pentru a-l putea scrie și publica aș… citește tot Aș vrea să fac o poză cu tine, azi, în București. Se poate?
Sâmbătă dimineata hai cu magia! Luati-l pe cel micu’ si mergeti la Teatrul de pe Lipscani, la ora 11, unde se joaca “Magie intr-un pahar cu apa”. E cu ras pe saturate, e cu actori mari (Magda Catone, Lucian Ifrim, Dana Rogoz, Vlad Logigan si Alina Chinie), cu o poveste originala, costume fabuloase, dansuri speciale, muzica… citește tot Magda Catone, Lucian Ifrim, Dana Rogoz, Vlad Logigan si Alina Chinie? Magie!
În week-end-ul cu 1 mai ne-am luat roțile pe spinare și-am tăiat-o spre sud. Prima oprire a fost undeva prin Bulgaria, unul dintre ai noștri a văzut o buburuză pe șosea și de bucurie s-a întins pe jos s-o vadă mai bine. N-au pățit nimic nici el și nici mobra dar de la alți motoriști… citește tot Îți recomand să oprești la OZN-ul de piatră din Bulgaria