Cât de mult crezi în horoscop? Știi că majoritatea sunt scrise din burtă, da?

{ "rendered": "

Nu știu dacă ați aflat atunci, nu știu dacă v-a sărit în ochi sau urechi, nu știu dacă vă interesa pe atunci povestea asta de care vă zic mai jos… dar ieri l-am avut in direct la radio, la Microfoniștii, pe Răzvan Exarhu.

\n

Care, așa cum îl știam, ne-a făcut emisia varză. Varză cu ciolan, bine afumat, plus niște ingrediente din alea bune, că ne-am îngrășat râzând cu el.

\n

Și ne-a povestit una despre care nu știam, bunăăă de tot!

\n

Atunci când făcea matinalul de la ProFm, Răzvan Exarhu era și cel care se ocupa de horoscop. Se ocupa… adică îl scria. Și asta nu pentru că avea el, așa, un flirt cu stelele, nu pentru că praful selenar îl atingea nocturn și-i dezvăluia vrerile Universului… ci pentru că cineva cu imaginație trebuia să-l scrie.

\n

Ei bine, așa ca toți oamenii, Razvan avea pe vremea aceea și câțiva indivizi pe care nu-i plăcea și despre care știa două lucruri:

\n

– câțiva dintre ei erau în zodia taurului;

\n

– ascultau matinalul prezentat de el.

\n

Așa că… da, că vă vine sau nu să credeți, zodia taurului a primit multe luni la rand numai previziuni catastrofale! Nenorociri peste catastrofe și drame peste năpaste adumbreau viețile celor în taur, parcă Universul întreg complota împotriva nativilor acestia.

\n

Vă dați seama cum se prezenta viața pentru cei în zodia taurului dacă în dimineața de luni auzeau că urmează să-i calce mașina, marți că sunt șanse mari să-și fractureze piciorul, miercuri să falimenteze… și tot așa până vineri… și de luni de la capăt! Păi aia era viață de trăit?! Cu sabia deasupra capului, groapa în fața ochilor și fiori reci de frică în suflet?! Aia-i viață?!

\n

Dar să nu mă înțelegeți greșit… sunt sigur că există cineva care să fie atins de certitudinea viitorului, văzut în stele sau în altceva. Totuși, nu cred că acest cineva îți trimite previziunile lui prin ziare și reviste.

\n

Cred că există cineva ca Exarhu – dar nu atât de creativ – care îți toacă timpul și nervii. De-l lași…

\n

Crezi în horoscop, citești previziunile sau le consideri bălării?

\n

Exact pe temă, predicția de mai jos este una personalizată, primită de la Doamna Stela, când am spus că cel mai dement horoscop din lume este românesc, cu gura până la urechi…

\n

\"Predictie5\"

\n", "protected": false }

Pe aceeași temă


Comentarii

Lasă un comentariu...