Cât costă viața unui om?

{ "rendered": "

Nu întreb retoric, sunt serios: cât crezi că ar costa viața unui om?

\n

Atunci când condițiile sunt dramatice, când natura îți stă împotrivă, atunci când tehnologia e limitată și o viață se află în pericol… cât crezi că ar trebui să cheltuim pentru a salva omul respectiv? Care ar fi limita? Unde ar trebui să ne oprim și să spunem că… e prea mult?

\n

Eram acum doi ani șase suflete pe un velier pe care nu-l cunoșteam, în mijlocul Mării Egee, într-o furtună cu spume.
\nDe când ieșisem în mare deschisă părea că o să fie greu.
\nȘi a fost.
\nVânt de 28 de noduri, niște valuri înalte și ciudate ce izbeau din două direcții, o ploaie ce nu s-a oprit deloc și vizibilitate aproape zero.
\nȘi-atunci ne-a sărit și vela principală din poziție.
\nAșa că până am reușit să ajungem la adăpost, în Lesbos, ne-am târât 60 de ore prin furtună, rugându-ne să nu ne lase motorul. Pentru că în el era totul.
\nStația radio nu bătea decât 4 mile marine. Și nu eram pe nicio rută comercială să putem spera că ne aude cineva.
\nDe telefonie mobilă nici nu putea fi vorba.
\nBarca nu avea EPIRB,  adică nu avea sistemul de transmisie SOS prin satelit.
\nȘi… nu, nici căpitanul șef nu avea sistem personal de alertare prin satelit.
\nDacă ne lăsa motorul… eram cam gata.

\n

Și-atunci m-am întrebat prima dată în viață Oare cât costă o viață de om? Cât bani s-ar cheltui pentru a fi salvată?

\n

Am auzit întrebarea asta din nou acum câteva zile. Și răspunsul m-a cucerit definitiv.
\nSe vorbea despre o investiție în tehnologie, astfel încât oamenii rătăciți pe munte să beneficieze de avansul tehnologic actual și să aibă mult mai multe șanse de a fi salvați.
\nLa întrebarea asta cu Cât costă? omul de la Salvamont România a zis o chestie care va rămâne cu mine mult timp: E vorba de mulți bani, în euro. Zeci, poate sute de mii în total. Și dacă cu toți banii ăștia noi reușim să salvăm chiar și un singur om în plus… și tot merită!

\n

Și așa cred și eu.

\n

Sigur, eu m-am dus la eveniment pentru că mi se pare că tehnologia a ajuns, în sfârșit, să mute munții și eram curios să văd ce soluții au ales.

\n

Ultima invenție aplicată este cea de la Salvamont: în cazul unui om sau a unui grup de oameni dispăruți într-o zonă dificilă în care telefoanele mobile nu au semnal, Salvamont apelează la o soluție gândită de Vodafone: o echipă mobilă se deplasează în zona aproximativă unde se știe că sunt cei dispăruți, ridică o dronă specială și genereaza semnal mobil de voce și date, chiar și 5G pe o arie de 10km.

\n

Așa arată drona, am văzut-o zburând, e tare:

\n

\"\"

\n

Asta înseamnă în primul rând că cei rătăciți sau accidentați pot lua legătura cu Salvamont, pot da un share-location precis, pot transmite informații despre starea medicală și alte probleme.

\n

Echipamentul despre care spun este format dintr-un ATV și o remorcă. Când ajung în zona aproximativă a celor cu probleme se face rapid legătura cu satelitul și se ridică drona ce poartă celula GSM cu ea.

\n

\"\"
\nPentru a avea o autonomie mare, drona este alimentată prin fir de echipamentul de la sol, iar asta-i permite să zboare multe ore (în remorcă, pe lângă baterii, sunt și generatoare de curent).

\n

Mai mult, sistemul este completat de dronele mici.

\n

Care astea mici ce fac: printr-un program de zbor autonom și fiind dotate cu camere foto și cu termoviziune (detectează căldura și diferențele de temperatură), dronele mici fotografiază întreaga zonă, metodic și la rezoluție mare.
\nȘi pentru că drona mare este deja sus și asigură GigaNetwork 5G, dronele mici transmit imaginile la bază (rețeaua GigaNetwork mobilă a fost certificată „Best in test” în martie 2022 de către auditorul independent umlaut).
\n
Fotografiile sunt transmise în timp real, geolocalizate și analizate cu ajutorul software-ului SARUAV, care se folosește de Inteligență Artificială. Toate acestea cu sprijinul rețelei Vodafone GigaNetwork Fibră, la care este conectat Centrul Național de Analiză a Datelor Salvamont.

\n

Deci cumva soluția este integrată și rezolvă mai multe situații în același timp.

\n

\"\"

\n

Este o soluție care rezolvă tot-tot-tot-100%? Nu cred.
\nDar atunci când te numești Salvamont și tot ce faci este să te lupți cu natura pentru a salva oameni… ajutorul tehnologiei este, probabil, vital.

\n

Deci… cu toată investiția asta făcută de Vodafone România și cu tot efortul de implementare atât pentru Salvamont cât și pentru Vodafone… cât costă să salvezi o viață?

\n

Cât timp salvezi viața, nu prea mai contează costurile…

\n

\"\"

\n", "protected": false }

Pe aceeași temă


Comentarii

Lasă un comentariu...