De câteva zile prietena mea Masha aruncă cu nuci după mine pentru că tot uit să scriu care este Everestul meu. Ce nu înțelege ea este că am ajuns destul de bătrân încât să realizez că… încă nu realizez care este Everestul meu.
\nSunt oameni care se nasc știind ce trebuie să facă în viață, care la 15-16 ani sunt în stare să-ți deseneze pas-cu-pas toate cele pe care ei și le doresc de la viață.
\nEu… mai trăirist, așa, mi-am fixat fel-de-fel de Everesturi la care am ajuns mai devreme sau mai târziu dar adevăratul Everest personal încă nu este clar conturat în viața mea.
\nDesigur, țin la cariera mea din media. Dar nu m-a făcut mama în entertaining ca să-mi fac un țel în viață din asta.
\nDesigur, țin la ce am construit în on-line. Dar ambițiile mele nu-s oarbe, știu cât vreau și cât pot să fac.
\nDesigur, proiectele caritabile pe care le susțin, mici sau mari cum sunt ele, îmi definesc o parte a vieții și cu siguranță că voi face asta cât de mult voi putea… nu mă voi opri. Ba chiar aș vrea să accelerez…
\nTotuși, atunci când cineva te întreabă care este Everestul tău… nu e ușor să răspunzi, Masha.
\nUn Everest la care mă uit cu jind este muzica. De mic am cochetat cu ideea, n-am fost niciodată în stare să fac ceva. Asta poate și din cauză că am reușit să fac alte lucruri, și mi-au ieșit măcar binișor… dar vom vedea de este ceva de făcut sau nu.
\nCare-i faza cu găsirea acestui Everest? Trei români, trei suflete norocoase pentru că au aflat ce bariere vor să rupă în viață, trei suflete fericite pentru că sunt acum pe cale să rupă barierele respective, s-au pus pe treabă: escaladarea Everestului.
\nTiberiu-Nicolae Pintilie , Oana-Maria Harabagiu și Adrian Fako sunt cei trei care s-au pus singuri în fața acestei provocări uriașe.
\nÎn acelalași timp, însă, întregul proiect se desfășoară sub un îndemn mai mare: descoperă-te pe tine, descoperă-ți visele, urmează-le neabătut!
\nÎntrebarea lor este simplă: Care este Everestul tău?
\nNu răspunde aici, răspunde pe site-ul proiectului sau pe pagina lor de Fb.
\nEu le țin pumnii și sper să reușească, am de gând să le urmăresc aventura îndeaproape.
\nBaftă, băi!
\n", "protected": false }