Cand sa te opresti?

{ "rendered": "

[da-i play si citeste]
\n
\n

\n

Bogdan a iubit-o, a iubit-o mult. Oricum s-a intamplat, orice s-a intamplat… a fost acolo. Cu greselile lui, cu scaparile lui, a stat dupa ea, a slujit-o, a ajutat-o, a inteles-o, a impins-o de la spate cand trebuia, a temperat-o atunci cand se cerea. A luptat pentru ea, a crezut in ea. Si-asa au trecut anii, unul dupa celalalt, unul cu fericire, altul cu dezamagiri, unul cu tinut de mana… altul cu parasiri.

\n

Apoi au venit alti ani… toti reci, toti seci, doar lacrimi si frustrari, parasiri plus cautari. A continuat s-o urmeze, asa cum facuse atatia ani inainte, nu stia cum sa faca altfel, parea parte din fiinta lui. Si incepuse sa i se descompuna viata, nu mai era el, ajunsese o umbra uscata a celui care obisnuise sa fie. Se tara, nu se mai bucura de nimic, secundele erau doar ocazii de a se gandi la ea, oriunde o fi fost ea, caci nu-l mai suporta in preajma… el astepta.

\n

Ce astepta nu stia nici el… parca se impacase cu toate si cu toti, asta ii era destinul. Si cu toate eforturile facute de toti cei din jurul lui, cei care inca-l iubeau, transa in care era si trasa pe care era… erau de nemiscat, o urma umil intotdeauna si oriunde, daca nu cu corpul… macar cu mintea.

\n

Pana in clipa in care a inceput sa simta ca greseste. De fapt, nici nu era vorba de simtit… a vazut ca moare, ca se stinge. Si stia ca asta era gresit, avea cu putin peste 21 de ani… era aiurea sa te stingi asa devreme, nu-i asa?! S-a infiorat tot la grozavia gandului… s-a scuturat, intai incet, apoi din ce in ce mai tare, a urlat, si-a smuls-o din suflet impreuna cu bucati de carne, mergea plangand cu lacrimi mute mangaind fuioarele de vant care-i transformau in sare uscata sub ochi ultimele dovezi ale unei iubiri care l-a devorat, l-a consumat si-apoi… l-a abandonat.

\n

Inca o poveste de dragoste.

\n

Inca una.

\n

A cui?

\n", "protected": false }