Când e timpul să fii fericit?

{ "rendered": "

\n

Moamă, ce m-a mai certat Mihai! Imediat m-a pus la locul meu, da?

\n

Stai s-o iau cu începutul…

\n

Scriu multe pe blog, nu toate conținând neapărat adevărul absolut.
\nDar atunci când sunt chestii subiective… nici nu încerc să surprind adevărul. Pentru că este mai degrabă un exercițiu de interiorizare.
\nCu atât mai mult că… nu încerc vreodată să-i pun altuia ceva. Orice.

\n

Poate doar să-i dau un alt exemplu. Pe care să-l copieze… sau nu.

\n

Așa că atunci când apare câte un om din ăsta plin de gândurile lui, care mă privește condescendento-scârbit, mi se pare foarte mișto să-i răspund…

\n

Mihai m-a pus la punct, neratând momentul de a-mi sublinia că sunt frustrat, că am o problemă, că nu-mi accept vârsta:

\n

foto

\n

Fiecare vârstă isi are distracțiile ei. Dacă la 40, 45 de ani ai nevoie de festival ai o problema. Eu ma duceam la concerte, sau la mare in general sa pierd noptile in gălăgie la 16-25 de ani. La 40 vreau sa admir marea in liniste si sa dorm pe sezlong. Ar trebui oamenii sa-si accepte varsta si sa se comporte ca atare. De fapt asta o fac cei care nu sunt frustrați si cei care le-au facut pe toate la timpul lor

\n

Mihai, eu înțeleg că tu ți-ai luat deja drumul cimitirului. Și că te supără că noi avem încă puls. Dar e alegerea ta.
\nCe nu e de înțeles? Tonul ăsta acru cu care te fâțâi pe-aci.
\nVrei să admiri marea în liniște? Perfect, admirare plăcută.

\n

Înțelegeam să fii acru dacă atunci când te puneai tu pe admirat marea în liniște… te trezeai lângă șezlong cu mine în curul gol, lovind un polonic de o oală de ciorbă și cântând Albano și Romina Power. Atunci… da, se justifica acreala.

\n

Tu mergeai la disco între 16 și 25 de ani?
\nNoi rupeam discotecile de la 14 ani, aveam cea mai tare combinație de rap în Orășelul Copiilor, Fun se numea.
\nȘi aveam Meridianul la o stație de metrou de noi, dar mergeam mai rar, ieșeau bătăi cu băieții din zona aia.
\nMai intram și la Casablanca, la parterul Sălii Polivalente, însă aia era pentru italienii bogați, noi mai mult mergeam să ne minunăm de cum se “aprindeau” cămășile albe de la neoanele cu lumină… neagră. :))

\n

Desigur, cele mai multe fete mișto erau la Preoteasa, dar erau momente când nu ne lăsau să intrăm badigarzii ăia cu gulere portocalii…
\nCalypso, altă treabă mișto.

\n

Sigur că acum aș putea lua la rând toate discotecile în care mergeam încă de când eram mici.

\n

Și făceam asta în timp ce mergeam și la școală ori la muncă, ne vedeam de responsabilități și probleme.
\nCă… știi, astea nu se exclud între ele.

\n

Asta doar ca să-ți spun cum e cu „de fapt, asta o fac cei care nu sunt frustrați” (scuză-mă, ți-am pus și virgula lipsă).

\n

M-am pus să răspund bălăriei tale de comentariu pentru că mi se pare ofarte mișto cum presupui tu lucruri.

\n

Și, mai tare de-atât, cum impui tu limitele tale și celorlalți. Ai zis tu: la discotecă se merge între 16 și 25 de ani! Și… gata, e lege! :)))))))

\n

Dar suprema e asta: oamenii ar trebui să-și accepte vârsta.
\nDesigur. O să mă duc la bunică-mea și să-i spun să-și accepte vârsta, să se vâre în groapă, că nu se face să umbli viu la peste 90 de ani.

\n

Poate că ar fi mai bine, mai ales pentru tine, să te accepți pe tine… fără să-i măsori pe ceilalți cu unitatea ta de măsură.

\n

Nu de alta, dar… la 41 mă simt incredibil de bine la festivaluri și concerte. Apoi iau rulota și merg pe malul mării, la o bere rece și liniște. După care mă sui pe moto și plec în celălalt colț de Europă. Sau la vreo reuniune moto. Sau la o cursă pe circuit.

\n

Și toate astea aranjate cumva între zile multe de muncă… cu multe ore de muncă.

\n

Știi, fericirea ta nu e și a mea.

\n

Și e o dovadă de prostie să vii la mine acasă, încercând să-mi explici ce frustrat sunt eu… că nu simt, nu sunt și nu cred ca tine.

\n

Hai, liniște plăcută. Vezi că s-a băgat la mare. Liniște, zic.

\n", "protected": false }