Mă așez pe canapea lângă ea. Stătea nonșalantă cu nasul în telefon, ronțăind niște corcodușe. Nici nu m-a băgat în seamă…
\nMi-am scos laptopul, cu gândul să mai rezolv una-alta până începe ea să se vaite că-i e foame.
\nFiică-mea, că de ea e vorba, îmi zâmbește larg și spune:
\n– Nu te așeza prea comod că mâncăm ceva și-apoi plecăm.
\nDau să protestez dar nu mă bagă în seamă, lasă smartphone-ul lână mine, se ridică și pleacă spre baie.
\nÎncep să strâng încărcătorul de la laptop când biringhi-bing!, face telefonul ei.
\nDin reflex mă uit la ecran, apoi realizez că e telefonul ei și dau să întorc privirea. Și mă blochez.
\nAm impresia că am citit ceva cu bunăciunile pe ecran, dar nu cred că e posibil.
\nBiringhi-bing, face din nou telefonul ei. Mă uit iar și-mi trage cineva preșul de sub picioare.
\nEra o notificare din partea unui grup de Whatsapp, grup numit Bunăciunile de la a 11-a!
\nSă cad lat acolo!
\nBunăciunile de la a 11-a!?! Despre ce naiba o fi vorba?! Vălele, ce mă…
\nFiică-mea a intrat din nou în cameră. M-a găsit relaxat pe canapea, privind ușor indiferent pe geam. Clipeam rar și pe față aveam un zâmbet liniștit. Pe dinăuntru… fierberi și explozii! Auzi, tu… bunăciunile de la a 11-a!
\nMâncăm. Eu am ronțăit un colț de pâine, mi se tăiase toată pofta de mâncare.
\nPlecăm de-acasă. În mașină dau să deschid discuția… dar cum să-i zici că știi de bunăciunile de la a 11-a fără să faci copilul să se simtă controlat?
\nDar nici să tac nu puteam.
\nDar cum să deschid discuția?
\nUoof, că greu e să fii tată de fată… TDF, adică…
\nAjungem la locul de joacă. A mea o taie zglobie la țopăială cu ceilalți. Eu cu ochii girofar, să văd dacă e vreo bunăciune de la a 11-a pe lângă grupul ei de copii. Nu era… dar eu tot nu mă linișteam.
\nAuzeam din geanta ei binghi-birringhi, continua să primească mesaje. Eu vedeam cu ochii minții cum o întreagă șleahtă de bunăciuni de la a 11-a stând cum stau bunăciunile, cu telefoanele în brațe și trimițând mesaje.
\nÎmi transpira și lobul urechii, d-apăi palmele…
\nI-am luat geanta și i-am dus-o în mașină, măcar să nu mai aud soneria aia!
\nA terminat cu joaca, am tăiat-o spre casă. Ajungem acasă. Luăm câinii la jughinit, îi smotocim, îi alergăm, îi răsturnăm, obosim. Ne așezăm la loc pe canapea.
\nBirringhi-binghi! îi face telefonul! Eu să dau ochii pe bulgari, nu alta!
\nEa îl ridică, se uită în ecran și zâmbește.
\nEu vreau să tac, îmi impun să tac, mă implor să tac… dar nu mai pot să rezist, izbucnesc într-un Da’ zi-mi, dragă, și mie, de ce râzi atât, nu merit și eu să știu de ce râzi așa în hohote?!
\nSe uită la mine ca la ultimul nebun. Probabil că așa și eram.
\n– Când am râs în hohote?
\n– Ăăăăă… ăăă….
\nCe era să-i zic? Cum să-i explic că zâmbetul ăla al ei a fost pentru mine un hohot + tăvălit pe jos de râs?
\n– Păi n-ai chiar hohotit, adevărul este… dar ai râs. Mă rog, ai zâmbit… de ce-ai zâmbit?
\n– Au scris nebunii ăștia pe grup.
\n– Ce grup?
\n– Pe whatsapp.
\n– Ce grup?
\n– Grup din ăsta de discuții.
\n– CUM SE NUMEȘTE GRUPUL???!?!?!?!
\n– Se numește…
\n… în momentul ăsta îmi țineam respirația, mi se oprise pulsul iar glandele sudoripare erau blocate pe ”deschis”…
\n– Se numește ”Duminica asta în parc”.
\nHâț! Să cad lat. Să leșin acolo, să dau cu capul de masa din sufragerie, cea cumpărată de Andreea și pe care eu n-o suport! Pe masă, zic, nu pe Andreea…
\n– Aha.
\nMuream că nu reușeam să ajung la… bunăciunile de la a 11-a!
\n– Bine… treaba chiar funny este în alt grup.
\n– Care?, am întrebat eu nonșalant, cu toată că pulsul o luase complet razna…
\n– Bunăciunile de la a 11-a…
\n– Ete-na! Cum așa?
\n– Păi… da. Două dintre fetele din clasă i-au văzut pe unii de la a 11-a că se plimbă țanțoș prin curte și s-au apucat să le facă poze. Și ca să vedem toți cei din clasă pozele au făcut un grup pe Whatsapp. Și grupul se numește ”bunăciunile de la a 11-a”…
\n– Mda, simpatic… am bâguit, făcându-mă că-s preocupat de o chestie foarte tare din telefonul meu. Apoi m-am dus să beau un pahar de apă. Mă rog, două. Hai, trei, că mi se uscase gâtul de mamă-mamă!
\n", "protected": false }