București. Înalt, puternic, cu un aer flegmatic.

{ "rendered": "

M-am suit în tramvai. Era în jur de ora cinci, șaptesprezece, adică. Destul de aglomerat. [sursa foto]

\n

Mergeam să vorbesc cu fostul meu iubit, mă ruga cu cerul și pământul să mă văd cu el.

\n

Nu-s o fată chiar frumoasă, adică nu ca în reviste. Dar am sânii mari și o față comună dar plăcută.

\n

Sunt obișnuită ca bărbații să se uite la mine cu interes dar nu sunt genul care să fie agățată. Sunt prea timidă.

\n

Totuși, în ziua aia era ceva în aer…

\n

La două stații s-a urcat și EL.

\n

Înalt, puternic, cu un aer flegmatic. Părea că nu se încadra în peisaj, era din alt film. O să revin la asta mai încolo, vreau să-ți povestesc acțiunea întâi.

\n

M-a văzut de departe, eu eram la ușa din față, el s-a suit pe la a doua ușă. Când m-a văzut am simțit că e ceva, i s-au mărit ochii, parcă fremătat, așa, ca un armăsar.

\n

Cumva cred că a fost și vina mea, cum ar zice Cristi.

\n

A venit lângă mine, s-a agățat cu mâna dreaptă de o bară și și-a apropiat fața foarte mult de a mea.

\n

A stat așa puțin.

\n

Timpul s-a oprit în loc.

\n

Mi-a șoptit ceva.

\n

Tramvaiul a oprit în stație.

\n

A trebuit să cobor.

\n

De-atunci mă gândesc la el.

\n

Și cu gândul la el mi-am făcut un credit și mi-am luat un Logan, să nu mai fiu nevoită să suport o matahală căreia-i pute gura ca un câine mort și care atunci când se apropie de mine mă face să mă simt o posibilă victimă a unei specii extraterestre rezultate din împerecherea unui bou cu un porc spinos.

\n

Ce mi-a șoptit? Nu știu, dar s-a terminat sigur într-un ”so moară măicuța mea!”.

\n

Cât despre ce spuneam mai devreme, ”înalt, puternic, cu un aer flegmatic. Părea că nu se încadra în peisaj, era din alt film. ”… da, era înalt. Și puternic balonat, cu un burdihan cât o pubelă de gunoi. Cât despre aerul flegmatic… nu era doar aerul. Chiar flegma.

\n", "protected": false }