Azi am avut o discutie aprinsa cu un prieten pe tema aurolacilor (folosesc termenul ca si inteles general).
El sustinea sus si tare ca nu da un leu, ca nu ajuta, ca toti “astia de la stopuri” sunt niste angajati si el n-are de gand sa ajute vreun burtos care-si plimba curu intr-o masina mai scumpa decat a lui!
Daca se vorbeste despre subiectul asta veti vedea ca toata lumea adopta o pozitie binevoitoare, intelegatoare si ingrijorata: ” Mai, trebuie facut ceva, saracii oameni n-au nici o vina, asta nu e viata…”, cam asta este ideea generala.
Dar de facut nu face nimeni nimic si daca exista atitudinea asta in general, atunci cand la stop apare un amarat cu mana intinsa este ignorat de 90% dintre noi (in cel mai bun caz) sau este injurat cu spor pentru ca s-a apucat sa spele un amarat de parbriz.
Intr-adevar, “Filantropica” a fost un film care a aratat cu un cinism corect adevarul despre o parte a lumii cersetorilor, partea aia in care la sfarsitul zilei vine un burtos cu un mertzan si strange banii de la amaratii plantati prin intersectii.
Nu putem nega parazitarea asta dar nici nu ne putem folosi de ea pentru a ne scuza in fata propriei imagini din oglinda ca nu facem nimic.
Nu sunt de acord si nu incurajez “omenirea” amaratului de la stop, sunt sigur ca nu ajut cu nimic. Colegii mei de la Povestiri/social au facut prea multe materiale pe teme asta ca sa mai cred ca nefericitul de la stop o sa-si cumpere paine sau cola.
Dar asta nu inseamna ca, daca vrem, nu putem ajuta.
Sunt destule asociatii si organizatii care-i ajuta, daca vrei sa dai o mana de ajutor o poti face elegant, nu aruncand o hartie de 5 RON pe geamul intredeschis, in fuga masinii.
Gogaleste si vei vedea ca nu e greu sa dai 100 RON pe luna catre o astfel de organizatie, daca-ti merge treaba mai ajuta si tu, nu fi unghie-n gat!
Eu nu-s.