1. Din nou lângă ring. 2.Când vârsta e doar o banală cifră…

{ "rendered": "

Trec anii peste noi și, cumva, reușim să ne repetăm de-atâtea ori că nu mai suntem în stare să facem ce făceam atunci când eram mici… că ajungem să credem cu tărie.

\n

Trec anii și ne condiționăm că avem voie să facem doar câteva chestii, că nu mai putem face zeci de lucruri pe care obișnuiam să le facem.

\n

Trec anii și… ne convingem că nu mai suntem buni.

\n

O să-ți dau un exemplu care sper să te facă să privești măcar puțin altfel povestea asta cu îmbătrânirea…

\n

\n

Marian Săndulescu îl cheamă. Țăranu’ e porecla. Fost campion de arte marțiale, kickbox mai ales. Sportiv de performanță, băiat mișto, coleg de sală cu noi.

\n

Acum are 44 de ani.

\n

La 44 de ani puțini sportivi din zona asta mai sunt activi prin competiții.

\n

La 44 de ani ești, dacă ai noroc, un antrenor bun. Și-atât.

\n

Dar Țăranu’, la 44 de ani, a zis că se suie din nou în ring. Cu ăia tinerii, în putere, antrenați zi de zi… nu ca el, cu responsabilități multe, copii și serviciu pe cap.

\n

Toți au zâmbit, pentru că așa ceva e cam prea mult pentru un fost sportiv, fie el și foarte talentat… acum 20 de ani.

\n

A zâmbit și el, și-a făcut cumva loc în program (ziua muncește, seara antrenează copii) și s-a apucat de antrenamente. Pentru câteva săptămâni, nu mai mult.

\n

Zilele trecute s-a întâmplat campionatul, zilele trecute s-a întâmplat meciul.

\n

Ne-am vorbit noi, bătrânii sălii, și ne-am dus la meci, să-l susținem.

\n

Nu ne-am mai văzut de ceva vreme, aproape a plâns. Înainte de meci. Ne-am simțit și mai vinovați…

\n

Eram câțiva dintre cei vechi… Artemis – sor’mea, Radu Carabasan și cu mine. Ne-am văzut cu Ciprian (Sora), alt coleg de-al nostru de sală, l-a luat pe Țăranu’ în brațe și l-a încurajat.

\n

\n

Nu știam ce așteptări să avem de la meci, de la adversar, de la pregătirea lui fizică…

\n

– Cine-ți stă în colț?, am întrebat noi.

\n

– Cum, cine?! Artemis și Cabral!

\n

A venit momentul să mă emoționez și mai tare.

\n

Să-i ceri cuiva să-ți stea la marginea ringului și să te susțină, să te îmbărbăteze, să-ți spună în timp real unde greșești… e o treabă foarte serioasă.

\n

Pentru că dacă omul din colț greșește… greșești și tu. Și sportul ăsta nu iartă.

\n

S-a anunțat meciul.

\n

Ne-am dus la marginea ringului, i-am pus casca, i-am strâns mănușile.

\n

Ne-am zâmbit.

\n

Luptă!, s-a auzit, și al nostru a început să atace.

\n

A fost atât de intens momentul… încât nu-mi aduc aminte mare lucru din meci.

\n

Știu că a trebuit să o trag de trei ori pe Artemis de pe tatami, era atât de implicată în meci încât mai avea puțin și-o lua în patru labe către centrul suprafeței de luptă.

\n

Ce-mi aduc aminte?

\n

Îmi aduc aminte că Marianul nostru, 44 de ani, cu o viață de muncă și belele în spate, condiționat și el de toate lucrurile pe care trebuie să le facă pentru viața familiei… s-a transformat în copilul pe care-l aveam alături la campionate sau în sala de antrenament.

\n

A dat drumul la brațe, a avut joc de picioare, a ținut garda (destul de) sus, a atacat în continuu.

\n

Sigur, dacă mă apuc, cu ochiul meu de soacră, să comentez ce n-a făcut bine… sunt câteva chestii de zis. 🙂

\n

Totuși… nu despre asta e vorba, ci despre faptul că un om, dacă este destul de hotărât, poate lăsa anii deoparte și poate întineri văzând cu ochii.

\n

Fost campion mondial și campion național ani la rând, Marian a întinerit miraculos și a învins din nou.

\n

Pentru că a vrut.

\n

Bravo, Mariane, felicitări pentru ce ai făcut pentru tine… și pentru noi! Chapeau bas!

\n

Poza de mai jos, după meci… cu tabăra oponenților.

\n

\n

Da, în sportul ăsta, după meci sunt vorbe frumoase și prietenie, de cele mai multe ori…

\n

A, era să uit! În poza asta de mai jos e Domnul Profesor Bogdan Scărlătescu, primul antrenor al lui Țăranu’ (el i-a pus și porecla…). Un om incredibil de puternic și de învățat…

\n

\n", "protected": false }